Cel mai important limbaj de
pe lume este limbajul surâsului.
La vremea când au fost creaţi fluturii, s-a întâmplat să rămână unul pentru care nu s-a mai găsit nici un trup disponibil. Nici aripi, nici antene, nimic din toate câte aveau fraţii şi surorile sale care zburau prin văzduh ca nişte minunate flori.
El rămase pur şi simplu invizibil.
La început nu şi-a dat seama şi se lăsa purtat de vânt la fel ca ceilalţi, aşezându-se pe flori, cu convingerea că le înfrumuseţează prin prezenţa sa.
Insă într-o bună zi şi-a dat seama: nimeni nu-l băga în seamă, ba chiar uneori se ciocnise cu semeni de-ai lui, cu toate că fusese foarte atent şi se aşezase doar pe flori care erau libere. Pentru că – dar asta nu avea de unde să ştie – ceilalţi nu-l vedeau.
Si astfel şi-a dat seama că era posibil ca el să fie invizibil. De fapt şi-ar fi putut da seama de mai mult timp, pentru că, în mod evident, nici el nu se putea vedea pe sine. Dar asta nu-l deranjase niciodată. Se gândise că era suficient ca frumuseţea sa să-i încânte pe ceilalţi, el nu trebuia să vadă acest lucru. Dar realitatea, că nu putea fi văzut de nimeni, îl mâhni tare. Aşadar zbură de-a dreptul la creatorul întregii vieţi şi se plânse amarnic.
Acela privi îndelung, cu îngândurare, la fluturele invizibil şi spuse într-un târziu: “Te înţeleg. Dar lucrarea a fost făcută. Intr-adevăr nu mai este nimic ce ţi-aş putea oferi. Si în afară de asta, dacă ai avea trup şi aripi şi antene şi de toate, atunci ar trebui să şi mori, ca toate vieţuitoarele. Vrei asta ?”
“Da” răspunse fluturele invizibil. “Dacă în schimbul acestui lucru aş putea face altora bucurii de-a lungul vieţii ? Atunci prefer să şi mor la sfârşit.”
Creatorul era însă foarte afectat, pentru că auzea aşa ceva pentru întâia oară. Se gândi mult, foarte mult timp şi spuse în final: “Vreau să-ţi îndeplinesc dorinţa. Vei fi de acum vizibil dar nu vei muri. De aceea nu-ţi dau un trup propriu.
Du-te la oameni şi fii surâsul.”
Dieter J Baumgart
In româneşte de Juliana Modoi, Rumänien